Skinofthedick – Un blog care nu are nevoie de slogan

Stiti cum e, ajungi in Bucuresti, vrei si tu sa vezi Casa Poporului, Parcu X, National Arena, etc. Eu n-am vrut sa le vad data trecuta, si nu vreau sa le vad nici acum pentru ca o sa am timp toata viata, sau cel putin toata viata de student, sa le vad. Eu voiam sa vad un film 3D. Voiam sa vad un film 3D, dar data trecuta cand am ajuns prin capitala erau niste filme de cacat, iar eu am vrut ca primu meu film trei de sa fie cel putin primul in box office.
Saptamana asta ruleaza The Avengers in cinematografele din Romania, asa ca l-am luat pe prietenul meu Croce Alexandru Cristian Octavian, sau mai mult m-a luat el si m-a dus la IMAX in Afi Palace.
Bineinteles ca mi-am pus ochelarii 3D inca de la reclame, dar nebunia a inceput cand s-au dat trailerele de la Spaidarmen si MIB III. Vedeti voi, mie imi place sa zic ca nu-s de la tara, dar avand in vedere ca in Motru nici viata reala nu e in 3D, a fost o experienta destul de noua pentru mine.
Cu alte cuvinte, cand am vazut trailerele alea, m-am cacat pe mine de frica si zambeam continuu. Is destul de naspa fazele cand in film pica cineva in gol sau cand vine o chestie spre tine. Dupa trailerele alea eram 79% sigur ca o sa ma fac de ras pe acolo, dar pana la urma a fost ok.
In prima jumatate de ora a filmului ma temeam ca mi-am pierdut obiectivitatea. In capul meu era doar “ai sa-mi bag Pula, ii vad porii de pe chelie lui Samuel L. Jackson”, “ai sa-mi bag Pula, Scarlett Johansson are cele mai mari țâțe pe care le-am vazut”, etc.
Tot ce pot sa zic ca mi se pare aiurea la filmul asta este ca avengerșii sunt cam dezechilibrati, “imba” cum ar spune un gamer. Avem pe Thor, semizeu nemuritor, are ciocan teleghidat si trage cu fulgere. Avem pe Iron Man, bogat, costum capabil sa zboare, aproape indestructibil, trage cu rachete si are glume bune. Avem pe Bruce Banner, destept, la nevoie se transforma intr-o chestie verde pe steroizi, invincibila de asemenea. Avem pe Captain America, supersoldat, scut dintr-un material indestructibil, inapoiat, nu stie sa zboare, muritor. Hawkeye, agent SHIELD, are un arc cu sageti care explodeaza si niste bicepsi decenti, nu are nicio superputere. Black Widow, agent SHIELD, are doua țâțe, arata bine in latex.
Despre Nick Fury, ce pot sa zic, este Samuel L. Jackson imbracat ca in palton de piele si eye-patch. Ce-i trebuie mai mult?
In rest…a fost prea pizda. Glume bune, faze amuzante, efecte misto, actiune tare, scenariu bun, actori scumpi.
S-a daaat!

In niciun caz la scoala. Si nici in Dop, daca v-ati obisnuit sa ma cautati acolo cand nu sunt la scoala.
Saptamana viitoare voi fi la Bucuresti, cu ocazia unui experiment dubios realizat de Grolsch. Experimentul se numeste Out of Time si, in mare, presupune aducerea unor oameni intr-un hotel, sa vada cum functioneaza in absenta timpului. N-o sa stim cat e ceasu, n-o sa stim daca e zi sau noapte, n-o sa stim cat timp a durat orgia de proportii pe care tocmai am tinut-o.
Nu stiu nici eu prea multe despre chestia asta, dar am auzit ca se face si un documentar pe Discovery despre experiment, deci pare destul de serios. Ori asta, ori ne iau telefoanele si ceasurile si pleaca cu ele.
Partea buna e ca macar o sa ne dea bere Grolsch. Daca imi dau doua six-packuri de Grolsch in schimbul telefonului si ceasului, ies in pierdere.
Mai multe informatii pe VICE.

Nici nu ma mai obosesc sa copiez introducerea, articolu asta e prea tare.

Pentru Cupa Municipiului Motru, la aceeasi echipa care n-a batut pe nimeni, niciodata, si anume Al-Hilal Terrorist.
Deci, daca esti mediocru la fotbal, daca erai in primul 6 al echipei in scoala generala, dar niciodata n-ai dat gol, daca joci des la sala, dar niciodata nu poti alerga o ora intreaga, daca tac-tu joaca mai bine decat tine, daca joci fotbal doar pentru a da burta jos, daca iti place sa alergi doar ca sa ti se faca sete, sa poti bea bere, daca mergi pe stadion doar pentru ca-ti place cum iti sta cu jambiere si crampoane, daca esti doar prieteni cu fotbalistii, daca iti place sa le zici pizdelor ca aveai un viitor in fotbal, dar te-ai accidentat, daca rupeai 3 perechi de tenisi lunar pe baza sportiva, fara sa atingi prea mult mingea, daca inchiriai sala doar ca sa faci duș pe timpul iernii, cand noi n-aveam apa calda, atunci vino la noi! Nu ezita! N-ai cum sa te faci de ras!
Obiectivul este acelasi: sa trecem de primul meci.
Inscrie-te aici, pe facebook, sau pe adresa mea de messenger! Nu stiu exact cand incepe, dar cred ca in maxim o saptamana, pentru ca finala se joaca in apropierea zilelor Motrului.
Lasa-te condus de Pielea Pulii in Cupa Municipiului Motru! Pentru ca ne pasa de berile de dupa fotbal! Poate prea mult!

Da, te-am luat.

Lumea, asa cum o stim noi, se duce pe pula. O simt in apa… O simt in pamant… O simt in Facebook!
De multe ori aud de la colegele mele chestii de genul “n-am like-uri de la tine” sau “de ce n-ai dat like la poza aia?” etc. De ce? Pentru ca eu sunt un om foarte grijuliu si pretentios. Pentru ca eu imi asum raspunderea pentru absolut tot ce marchez cu butonul de like. De asta nu prea il apas. Pentru ca eu consider ca atunci cand ai dat like la ceva si acel like ramane acolo, va putea fi mereu folosit impotriva ta. Daca voi fi acuzat in viitor de intretinere de relatii sexuale cu minore, si sigur voi fi, judecatorul se poate uita la timeline-ul meu si va vedea la cate minore am dat eu like. Daca voi fi acuzat vreodata de profanare a locurilor sacre, si sigur voi fi, pentru ca mereu ma gandesc cum sa trollez biserica, judecatorul se va uita la timeline-ul meu si va vedea la cate satanisme si metale jegoase am dat eu like. De asta nu imi place mie sa apreciez toate cacaturile de pe facebook. Eu iau like-ul foarte in serios.
Daca o tipa pe care o cunosc vag, sau nu o cunosc deloc imi da friend request si like pe facebook, eu o sa plec de la prezumtia ca vrea sa ma futa prosteste. Altfel de ce mi-ar da like? Eu n-am poze artistice ca sa zici ca i-ar putea placea poza in sine, peisaju sau persoanele care sunt cu mine. Sa plece in Pula mea sa le dea like pe pagina lor daca vrea, nu sa-mi dea mie, sa ma induca in eroare si sa se creeze o situatie jenanta pentru ambele parti. De ce zic situatie jenanta? Pai dupa ce mi-ai dat un like din asta neasteptat, logic ar fi sa vin sa bat la tine la usa in Pula goala.
Dar nu, in ziua de azi like-ul s-a depreciat. Nu mai inseamna nimic, iar lumea il da la orice, din orice, oricui. Nu mai stie nimeni daca este cu adevarat apreciat, sau este apreciat din bun simt pentru ca a apreciat si el, iar celalalt se simte obligat.
Este numai vina voastra, pizdelor care dati like-uri in stanga si in dreapta, fara noima! Ati futut economia, iar acum lumea se confrunta cu un impas. Din cauza voastra nu mai stie nimeni ce inseamna defapt acel buton.
Cand vreau sa agat o minora pe facebook si vad ca strange in 2 ore mai multe like-uri decat am eu la toate pozele, nu pot decat sa ma descurajez. E clar ca toata lumea trage la pizda ei. Cum pot eu sa fiu altfel pe facebook decat restul cocalarilor pedofili? Sa-i dau si eu like? Sa o accesez pe chat fara subiect, cu un sec “ce faci?”. Nu vrem sa le dam incredere in sine, nu vrem sa aiba standarde inalte, nu vrem sa creada ca orbitam in jurul pizdei ei. Ei bine, prin sute de like-uri asta faceti. Trebuie sa merite acel like. Trebuie sa dam like numai la statusuri de genul “cred ca am gura prea mica”, “ma ustura genunchii” sau la poze din toate pozitiile, in costum de baie. Doar asa vom incuraja o stergere a pozelor “artistice”, care te induc in eroare si te fac sa combini grase fara sa stii.
Viata ar fi mult mai usoara daca toata lumea ar gandi ca mine. Serios, nu-mi mai dati like la poze daca n-aveti niciun gand de pulanpizda cu mine. La statusuri si la articole da, se poate da fara vreo interpretare freudiana, dar la poze e clar.
De acum incolo cand primesc un like neasteptat de la o pizda, n-o s-o intreb direct, ca un marlan, daca se fute. O s-o intreb daca imi citeste blogu, iar daca zice da, o invit frumos la mine sa ne uitam la un film.
Haideti sa indreptam totusi aceasta inflatie de like-uri si sa ajutam la crearea unei lumi mai simple. O lume sincera si pragmatica, asa cum imi place mie.

De la inceputu saptamanii tot zic ca scriu si eu ceva pe blog. Desi imi place sa tin cacatu ala pe prima pagina, sa va scarbesc ori de cate ori incercati sa cititi, trebuie sa mai scriu. Mi-as face vlog, ca mi-ar fi mai usor sa vorbesc decat sa scriu, dar n-am camera de filmat si nici macar o lampa pentru lumina, dapai reflectoare.
Nu stiu ce-i cu viata mea in ultima vreme. Uite, de exemplu acum. O ard ca o pizda care scrie intr-un jurnal, nedumerita de la cine sa ia muie, si pana la urma ia de la toata lumea.
E ca si cum as fi pe ciclu. O menstruatie psihologica din cauza careia nu am chef de scris si de viata. Am atatea subiecte misto in cap, dar mi-e lene sa ma apuc sa detaliez vreunu dintre ele. Noaptea cand n-am somn imi vin atatea glume bune, dar pe majoritatea le uit pentru ca nu am chef sa le scriu macar pe telefon. Ce simplu ar fi daca mi-ar da si mie cineva niste pastilute de alea ca in Limitless. Dar nici pe alea nu le-as folosi pentru scopuri bune ca trecerea de bac sau admitere. Probabil as scrie un ghid complet, de peste 500 de pagini, despre cum sa futi minore. Sau as memora o carte de telefonie fixa.
Despre semifinalele CL nu pot sa comentez decat la penaltyuri. Cum Pula mea sa fii jucator de zeci de milioane de euro si sa ratezi penalty ca un nesimtit?
In rest…sunt la fel de suparat pe viata ca broasca asta.

N-am mai prea scris serios despre căcaturi la propriu. Poate doar pe facebook, live de pe telefon, când eram pe problemă. Posturile mele despre cum mă căcam au cam dispărut de pe internet datorită schimbărilor de domeniu și baze de date și alte șmecherii pe care eu nu prea le înțeleg. Puteți să-l înjurați pe prietenul meu care se ocupă de partea tehnică a blogului pentru problema asta.
Oricum, mi se părea că sunt prea matur ca să mai scriu despre căcat. Ajungi la un moment dat în viață când ți se par prea facile glumele sau articolele despre dejecții. Asta până alaltăieri…
Trebuia să scriu postu ăsta mai demult, dar fiind paștele și stând mereu beat, n-am prea putut. Nici acum nu sunt prea ok, având în vedere că scriu la 3:00 am cu șprițu lângă mine, însă e totuși un progres. Până acum am băut sec.
Povestea căcatului despre care este vorba începe în joia spre vinerea mare, când am venit noaptea acasă și am zis că mă cac și mă culc. L-am ținut, totuși, pentru că nu era nimic urgent, și oricum aș fi adormit pe wc în starea în care eram. Dimineața nu mi-a mai venit, seara am venit iar matrafoxat, iar căcatul a rămas pe sâmbătă dimineața. Totul părea foarte logic. Sâmbătă aveam grătar, mă căcam frumos înainte, mergeam la grătar, mă căcam iar și așa mai departe.
Ploaia a stricat totul! Nu am mai mers la grătar, așa că a trebuit să mă trezesc de dimineață să merg la țară și n-am mai apucat să mă cac acasă. Io sunt genul ăla de om care nu se poate căca la un wc insalubru. Da, sunt dezordonat, fut aproape orice la beție, nu mă rad inghinal, am mizerie în cameră, dorm oriunde, dar nu pot să mă cac dacă nu am condiții. Nu confund sacrul cu profanul. Orice până la cur. Nu mă interesează unde pun Pula, dar de cur am foarte mare grijă.
Mă rog, ca să n-o mai lungesc aiurea, după trei zile de stat la țară necăcat, după ce am mâncat droburi, sarmale, fripturi, sosuri de usturoi și hrean, m-au luat bagabonții cu mașina și am ajuns la un chef în Motru la un prieten. La prietenul ăsta la care am fost (nu-i zic numele, că sigur îl cunoașteți și apoi ziceți că de ce nu v-a chemat și pe voi la chef) am tras o mică beșină. O beșină amicală pe care o tragi din respect, ca un semnal că te simți bine, Ca un semnal că se simți ca acasă, în largul tău. Din păcate s-a lăsat greu. S-a lăsat cu deschis geamuri, cu lume care a plecat din cameră, cu înjurături de rigoare, etc. Știam că vor mai urma astfel de beșini, așa că m-am sfătuit cu marele Intestin Gros. Mi-a spus că era un căcat serios și puternic care voia să iasă. Era un căcat falnic, un căcat hotărât, dintr-o bucată. Era un căcat pe care ai fi mândru să-l privești, să-l măsori cu privirea și să-i dai o notă.
Nu puteam să hotărăsc singur. Era o decizie prea grea. Așa că am vorbit cu căcatul prorpiu-zis, căcatul care avea să iasă. I-am explicat: ”Eu te pot ține. Te pot duce acasă. Îți pot da drumu liniștit în wc-ul părintesc, te pot admira, îți pot face poză. La cum evoluează seara asta, te pot chiar acoperi cu vomă. Dacă te dau acum, ce-i drept, va trebui să trag apa. Vei muri înainte de vreme. Vei fi purtat de apă prin canale, țevi și conducte și te vor mânca peștii. Dar lumea își va aminti de tine. Lumea va vorbi veșnic despre căcatul legendar de Paște. Gândește-te la acest wc ca la plaja Troiei. Acolo vei muri, dar vei deveni nemuritor. Vei provoca disconfort multor oameni, vei strica dispoziții, vei ține bețivanii departe de wc mult timp. Cea mai bună baie din lume are nevoie de cel mai spectaculos căcat! Du-te la oștire/ pentru țară mori/ și vom pune după tine/ săpun lichid cu miros de flori!
Va veni o zi în care wc-urile vor absorbi mirosul instant. Va veni o zi în care căcatul oamenilor va mirosi a iasomie. Dar nu este ziua asta. În ziua asta vei face istorie! În ziua asta o să PUȚI!”

Restul nu vă mai spun. Vă dau doar un sfat: să nu credeți că oamenii care povestesc despre ce s-a întâmplat acolo exagerează!

Am văzut și eu weekendul trecut filmul ce ocupa de ceva timp locul 1 in Box Office, și anume Jocurile foamei. Cum n-au deschis încă un cinematograf în Motru, l-am văzut în Sibiu în recreația de câteva ore dintre bețiile din banchet.
Acțiunea se petrece in Panem (nu în România, cum s-ar fi interpretat din titlu), o Americă din viitor, puțin deformată de inundații, incendii și războaie. Probabil i-a fost rușine scriitoarei să scrie că prostia și obezitatea vor învinge defapt America.
Pe lângă Panem mai există și o metropolă foarte modernă, Capitoliul, populată de oameni cu frizuri ciudate, haine de designer pe ciuperci si machiaje stridente. Asta, sincer să fiu, mi-a plăcut. Trebuie să recunoaștem că băieții arată din ce în ce mai poponari cu fiecare generație, iar peste 100 de ani rujul va fi ceva foarte comun peste mustața cât mai fin rasă. Din toată populația Capitoliului, doar doi bărbați păreau heterosexuali, iar ironia este că unul dintre ei era stilistul jucat de Lenny Kravitz.
Jocurile foamei constau în aducerea a 24 de adolescenți, băieți și fete, într-o arenă uriașă unde trebuiau să supraviețuiască condițiilor de mediu, inaniției, setei și celorlalți participanți, până rămânea unul singur în picioare. Aceste jocuri aveau rolul de a descuraja o viitoare rebeliune a celor din Panem, ceea ce mi se pare foarte logic. Dacă vrei să ții oamenii în frău și să eviți o posibilă revoltă, cel mai bun mod este să le omori copiii.
Filmul este o adaptare bunicică a cărții, dar puteau să schimbe puțin părțile penibile. Atunci când Katniss este urmărită de patru adversari înarmați cu arcuri, cuțite, săbii și sulițe, se urcă într-un copac. O decizie destul de proastă, dacă mă întrebi pe mine, și inefiecientă dacă te urmăresc niște băieți cu arme de distanță. Din fericire, niciunul dintre ei n-a reușit s-o nimerească, așa că s-au hotărât să-și facă tabăra exact sub copac și s-o aștepte pe gagică să moară de foame. O altă decizie plină de logică și rațiune. Nu era mai simplu să dea foc la pădure?
O chestie care nu mi-a plăcut la regie a fost camera tremurândă din fazele de maximă importanță. Scenele de violență când toată lumea se taie împrejur sunt foarte sacadate și nu prea înțelegi mare lucru. Nu știu dacă doar eu vreau să văd mațe de copii zburând explicit, dar cred că ar fi fost mai dramatic un slow motion la bătaia generală de la început.
Deși ideea de adolescenți omorându-se între ei pentru supraviețuire a mai fost folosită în Battle Royale-ul japonez, lumea avea nevoie și de un film în engleză cu aproximativ același scenariu, din simplul motiv că e mișto. M-aș uita chiar la un serial de genul, dar să aibă părțile bune din ambele filme: violența și armele japoneze din Battle Royale, engleza și barba lui Wes Bentley din Hunger Games.
Jocurile foamei are de la mine un 3/5 pentru freza facială a lui Wes, care va putea trăi liniștit restul vieții din reclamele la aparate de ras.

În ultima vreme e o modă în occident cu emisiunile astea cu juriu. Absolut orice căcat banal ar face cineva, dacă ai trei oameni relativ cunoscuți care să comenteze despre asta, iese audiență.
După ultima mizerie copiată de ProTv, și anume MasterChef, Skinofthedick propune încă trei emisiuni în format asemănător, care vor bate la cur absolut orice se va da la televizor în momentul difuzarii lor.

Master Fucker

Un show care se va difuza după ora 00:00 și care va căuta talente românești pentru industria porno. Concurenții vor trebui să sexeze cât mai bine curva cu pricina, astfel încât să impresioneze juriul, format din următoarele persoane:
-Ilie Năstase, care va comenta mereu în genul: ”Măi Gigele, eu am făcut sex cu MII DE FEMEI, și când zic mii, nu mă refer doar la DOUĂ MII, ci la mai multe. În orice caz, MII DE FEMEI, dar prestația ta a fost slabă”
-Cătălin Botezatu, care va plăti oricât să fie juriu într-o emisiune de unde să reiasă că știe multe despre sexul cu femei și care se va ocupa de verificarea nu doar vizuală a erecției participanților.
-Oana Roman, care va oferi premii de consolare în bani participanților care sunt eliminați din concurs, cu condiția să-și facă numărul din nou, la ea acasă.
Recuzita emisiunii (curvele) va fi asigurată de Radu Mazăre.

Jurnaliștii au talent

O emisiune care va avea rolul de a selecta cei mai buni jurnaliști din România. Va fi o emisune cu buget extrem de redus, fără premii în bani. Să fim serioși, este vorba de jurnaliști, nici măcar ei nu se așteaptă să facă bani din asta.
Juriul va fi format din următorii:
-Mircea Badea, care va da falsa impresie cum că toți participanții sunt prietenii lui și zicându-le că nu mai poate cu mizeriile astea.
-Gigi Becali, care va avea mai mult un rol de intimidare în emisiune ; comentariile lui se vor referi mai mult la partea economică și ce pot face concurenții pe această parte economică.
-Monica Tatoiu, fiindcă de-aia!

Lirismul României

Fiind singurul show din lume despre arta poeziei, va avea rolul de a le aduce la cunoștință ”poeților” moderni că ceea ce fac ei acolo este un căcat, iar dacă ei cred contrariul or să moară de foame. Probabil părerea unor experți în domeniu îi va face să se ducă dracului să muncească.
Să facem cunoștință cu juriul:
Pleșu & Liiceanu, care vor sta amândoi pe un loc, formând un tot unitar; după ce își vor face declarații de admirație unul altuia despre cât sunt de culți, vor comenta scurt și participanții.
Tudor Chirilă, pentru că la un astfel de show vor participa și fete de liceu.
Horia Ivanovici, care înainte să dea un verdict îl va suna pe Ovidiu Ioanițoaia și îl va întreba ce părere are despre acea greșeală gramaticală. A fost sau nu licență poetică?